Regatul Magic (Original)

Ştiu că primele capitole sunt mai scurte, dar povestea este scrisa mai demult (nu e terminata inca). Sper să vă placă. Şi să nu vă fie frică să criticaţi.



Într-o grădină cu trandafiri care răsfăţau privirea cu frumuseţea lor şi răspândeau în jur un parfum ameţitor stătea o fată. Buclele-i de aur îi cădeau unduios pe spate. Doi ochi albaştri-cenuşii ca cerul mohorât, dar veseli, priveau cum soarele se ascundea sub pământ. Culese câţiva trandafiri şi-i aşeză în poala rochiţei albe ca neaua.
– Ruby, dragă, haide în casă că se înserează! se auzi glasul mamei sale.
– Vin, mamă, vin!
Luă trandafirii şi se îndreptă spre casă. Pătrunse în camera ei, puse trandafirii într-o vază pe măsuţă şi se trânti în pat. Adormi şi nu se mai trezi până dimineaţă, când a avut un vis: ieşi din cameră şi urcă pe scări până la etaj şi acolo coti la dreapta. Acolo era o cameră în care nu intrase niciodată, deoarece mama ei nu-i dădea voie. Intră. Înaintă până la peretele din faţă şi acolo, pe o măsuţă, era o cutiuţă. O deschise şi… Se trezi. Razele soarelui pătrundeau în cameră nestingherite.
Alergă până la uşa cu pricina şi se uită la ea. Era neatinsă. Începu să se gândească dacă să intre sau nu. Glasul mamei şi cuvintele: „Să nu intri niciodată în odaia aceea!” o străfulgerau… Mai multe zile se gândi doar la acel vis şi la camera aceea misterioasă.
Într-o zi, Rose s-a dus în vizită la o prietenă de-a ei, Lupe.
– Ce mai faci, Lupe? întrebă ea.
– Bine. Dar pofteşte în sufragerie, că sunt singură acasă. Ce ai dori, ceai sau suc?
– Mai bine o ceaşcă cu ceai, mulţumesc.
– Aşteaptă-mă câteva minute în sufragerie.
Intră în camera de oaspeţi şi se aşeză pe un fotoliu. Roti privirea de jur-împrejurul camerei şi observă ceva pe o măsuţă, în colţ. Se duse acolo şi observă o cheiţă acoperită de praf. O ridică, o şterse şi văzu că avea încrustat un vultur cu aripile întinse. I se părea că mai văzuse undeva acel vultur, dar nu ştia unde.
– Ce ai găsit? întrebă Lupe uimită.
– O cheie, răspunse Ruby-Rose ca trezită dintr-un vis. De unde o ai?
– Mi-a dat-o tata, când aveam şapte ani. De ce?
– Aşa… Am impresia că am mai văzut vulturul acesta undeva…
– Dacă vrei, poţi să o iei tu, că eu nu am ce face cu ea. După cum ai văzut, era acoperită de praf.
– Mulţumesc…



Rose - https://2img.net/h/i431.photobucket.com/albums/qq40/miss_sidonie_chan/Anime%20Girls/blonde.jpg
Lupe - https://2img.net/h/i213.photobucket.com/albums/cc169/animal_lover2810/Kimono%20Girls/380d0bd2.jpg

ok.
may i?

nu pot sa spun ca ai inceput stralucit. acum nu vreau sa te critic rau, stii, sa spui ca nu mai postezi, nu mai dai nicio continuare sau alte chestii de genu.
critic povestea, nu autoarea.

in primul rand, inceputul e .. aiurea. inceputul prezinta locul, timpul... you know. multa actiune, ceva monolog [ daca stii ce inseamna] .
ai fi putut sa descrii mult mai mult decat ai facut-o .

alta chestie. actiunea se grabeste, zici ca fuge sa prinda trenul de 7. nu trebuie sa grabesti actiunea, trebuie sa detaliezi mult, mult de tot, pentru a iesi ceva frumos. daca intr-adevar, vrei sa sari intr-o alta zi, pune tu multa descriere, naratiune si dialog, dar nu in exces, cum ai facut tu aici, si poti sa sari bine merci la o alta zi, dar aceste paragrafe de inceput , ca altfel nu stiu cum sa le spun, sa conduca la acea zi, nu stiu daca intelegi. sa aiba o legatura. sa nu fie ca mucii-n fasole.

alta chestie. dialog. ai mult prea mult dialog. si e sec. si e grav. si nu e bine.

altceva, nu as putea spune, consider ca am spus tot ce era necesar.
sper ca nu te-ai suparat pe mine, chiar nu ai un motiv. ti-am spus toate astea pentru a te perfectiona, nu pentru ca-mi face mie placere sa critic.

that's all.

mult succes pe viitor.

hai sa te ajut...
Mai, povestea e frumoasa...
Dar, poti adauga mult mai multe.
Pai... din ce ai scris tu acolo, scoteam 2 capitole luuungi.
Ok.
Laude acum... pentru ca ai primit numai critici...
Imi place...
Ai ceva mister care ma face sa vreau sa mai citesc...
Misterul ala il poti contura si mai bine...
SUnt curioasa daca prietena ei are vre-o legatura, sau pur si simplu cheia era la ea din intamplare? :-??
Astept continuarea si... Nu ma dezamagi

Laude acum... pentru ca ai primit numai critici...
Imi place...

din partea mea sau din partea ta?

Inuyasha~Kagome , eu , ca si Serenity, te-am criticat pentru a te perfectiona. Crezi ca mie imi face placere sa critic? ...

Şi să nu vă fie frică să criticaţi

nu mi-a fost frica sa critic, dar sper ca nu te-ai suparat.

din partea amandurora...
Nu trebuie sa se supere.
Noi vrem sa o ajutam...
Si iti spun din experientra proprie...
La inceput, eram varza...
Prima data mi-au sters ficul...
L-am repostat pe alt site si critica in masa...
M-am enervat si am zis ia mah, sa il fac sa le dovedesc ca-s niste boi...
Si asa am invatat sa scriu bine...
Si la examen la romana, am primit aproape punctajul maxim. Mi-au taiat 5 sutimi pentru ca gresisem, in graba in loc de " si ea" am scris "shi ea"... nah, ce face messu din om...

Mie 50 la suta-mi place si 50 la suta nu-mi place.
xD Sa-ti zic si de ce.
O sa incep cu ce - mi place .
Imi place faptul ca ai inceput bine si ca primul capitol, asa cum defapt trebuie, e invaluiti in mister. Da o nuanta fanficului tau. Frumos ! Ai suspans, insa mai trebuie muncit la acesta. Adica chestia aia dupa care eu zic : " Vreau continuarea acum ! =p~ "
Intelegi ce vreau sa zic, asa este ?
Ce-mi place, deasemenea, e ca scrii cu diacritice.

Ce nu-mi place este ca ai prea mult dialog.
Nu e foarte sec, dar trebuie sa faci replicile mai lungi.
La un moment dat n-am inteles nimic cu acea cutie, cu lumina etc.
Trebuia sa descrii mai mult.
Si inca ceva.
Te grabesti si nu e bine.
Sper ca nu te-am suparat cu ceva.

Ne mai vedem, hani

Hi!
.MaDa lol. : )) Normal că ştiu ce-i ala monolog. Am zis să nu vă fie frică să criticaţi? Ok. Deci, nu-i nicio supărare. Ştiu că primele capitole sunt mai slăbuţe, dar... that's it.
Serenity Saeng I'll try. Stai liniştită, spune tot ce crezi şi unde am greşit. Aşa... Uite şi continuarea. Sper că e mai bună, deşi nu garantez.
Neye. Mă bucur că-ţi place şi... voi încerca să mai las dialogul şi să pun descriere mai multă şi să nu mai grăbesc acţiunea.
Ok... So here I am again. Mulţumesc pentru comentarii. Next chapter...



Se apropia ziua în care Ruby-Rose avea să împlinească cincisprezece ani. Deşi era veselă că va sosi ziua ei de naştere, Ruby se gândea numai la cameră, cutie şi cheie. Cheiţa cu vultur o ţinea la gât şi de fiecare dată când îşi dădea câte o posibilă explicaţie se uita visător la ea.
Se gândea să-i spună mamei sale sau lui Lupe. „Dar dacă vor zice că am înnebunit sau că mă gândesc prea mult la acel vis? Nu pot să le spun… Şi totuşi, de ce mi-a interzis mama să intru în odaia aceea?”
În ajunul aniversării lui Rose, mama sa era preocupată cu pregătirile. Făcea tot felul de mâncăruri şi prăjituri. Ruby se duse pe la prietenii şi prietenele ei ca să-i invite la petrecere.
În sfârşit a venit ziua cea mare. Rose era încă în camera ei. Îşi pregătea o rochie bej, cu mânecile bufante şi cu voaluri pornind de la şolduri. Se îmbrăcă cu ea şi îşi prinse cu o fundiţă părul, în coadă, astfel încât buclele-i blonde îi cădeau lin pe spate.
Ieşi din cameră şi se duse în sufragerie. Era o linişte infernală. Cum păşi înăuntrul camerei, săriră toţi în sus ca nişte iepuri.
– La mulţi ani, Ruby-Rose! strigară prietenii ei, aducându-i cadouri.
Oaspeţii soseau întruna, iar mama sărbătoritei aducea prăjituri şi servea pe toată lumea. Lupe şi familia ei intrară în casă şi Rose îi pofti în sufragerie, fericită.
– La mulţi ani, dragă Ruby! spuse Lupe, sărutând-o pe obraji. Să fii şi de acum încolo o prietenă bună, cum ai fost şi până acum! o atenţionă zâmbind.
– Am să mă străduiesc să nu-ţi calc voia, zâmbi Rose.
În timp ce toţi discutau bucuroşi în sufragerie, Ruby-Rose urcă scările uşor şi se opri în faţa unei uşi. Apăsă pe clanţă şi uşa se dădu în lături cu un scârţâit care o făcu să tresară. Zâmbi cu înţeles… „Se vede că nu a mai intrat nimeni aici de mult timp.” gândi ea.
Intră înăuntru şi rămase uluită, văzând că era o cameră ca toate celelalte. Înaintă, ca şi în vis, până la măsuţa din faţă. Nu găsi nimic… Se lăsă dezamăgită în genunchi şi privi în jur, sperând totuşi să găsească cutiuţa. Deodată, observă că sub masă era o perdeluţă care masca ceva. O dădu la o parte şi, într-un fel de seif în perete, găsi cutiuţa aceea pe care o visase atâta timp, pe care o dorise din toată inima. Se uită la ea, o întoarse pe toate părţile şi pe capac găsi încrustat acelaşi vultur care era şi pe cheiţă. O scoase din sân şi privi la ea.
Pe scări începuseră să se audă paşi. Fiindcă nu mai avea timp să se ducă în camera ei, băgă cheiţa în broasca cutiuţei. O răsuci. Rose fu învăluită de o lumină strălucitoare şi dispăru…
– Of… Se pare că am ajuns prea târziu, şopti mama ei, ştergându-şi lacrimile de la ochi. Trebuia să fi încuiat eu uşa ca să fiu sigură… Se ridică şi zise cu o rază de tristeţe în ochi:
– Ei.. Asta înseamnă că trebuie s-o aştept să se întoarcă. Şi puse cutia pe masă.



Mama lui Rose - https://2img.net/h/i246.photobucket.com/albums/gg95/mizzielow/Animewoman.jpg

Şi capitolul asta e cam scurt, dar următorul o să fie mai lung. Ja!

Scuza-ma... poate o sa te supere comentul asta...
Sincer? Povestea imi pare un fel de basm pentru copii... Combinatia perfecta intre "Alice in tara minunilor" si "Frumoasa si Bestia"... Nu e ceva rau... sau poate e. Nu stiu...
Cert este ca poti transforma atmosfera asta de basm in ceva mai... actual... Adica totul pare atat dew "printi si printese" si deja tema asta a cam fost intoarsa pe toate partile :-??
Ideea este ca totul este mult prea pe fata... Fata a disparut si maica-sa stia... Si o astepta sa se intoarca...
Vreau rasturnare de situatie... Vreau mai mult suspans... Pai puteai sa descrii capitolul asta mult mai mult decat ai facut tu...
Urmatoarele capitole citestele si rescriele... Nu trebuie neaparat mai multa descriere sau mai mult dialog.. CI felul cum prezinti... Nu"mami, spune-mi si mie o poveste"
Promit ca intr-o zi iti iau un capitol si ti-l rescriu cum as vrea sa fie...

Comentez povestea,nu autoarea!
Mie nu imi seamana a nici un basm. Este o poveste toata ziua,numai ca esti incepatoare(sper ca nu ma insel) si nu ai destula experienta pentru a soca lumea de la capitol la altul.E si normal,este imposibil.
Am sa iti dau niste sfaturi, din punctul meu de vedere normal, si daca vrei sa tii cont de ele e bine.Daca nu, e si mai bine.
Sa incepem cu inceputul:
-Mi-ar fi placut sa vad un portret de-a fetei.Sa stiu si eu cum arata:) e frumoasa,nu e frumoasa...
-Grabesti foarte tare actiunea.Ba e ajunul aniversarii ,ba ea pleaca,ba peste 2 randuri e ziua ei.
-Ai niste greseli de ortografie, da nu le mai caut acum si nu asta e o problema .Le poti corecta mai tarziu.
-Capitolele sunt scurte,incearca sa le faci mai lungi.
-Domina prea mult dialogul.Iar dupa dialog mai poti adauga cate ceva.Plus ca e si sec,fara noima.
-Descrierea aproape lipseste.Incearca sa nu te rezumi doar la actiune si gata.
Descrie sentimentele pe care le simte,locul unde se afla mai amanuntit,puteai sa o descrii si pe prietena,sa iti spui parerea despre ea,o descrii si pe mama,atmosfera de ziua ei,ce cadouri a primit.Cate nu poti sa faci.

Hai sa iti mai zic ceva si sincer.Al doilea capitol e cat de cat mai reusit:)
Ai mai pus descriere si dupa dialog mai urmeaza cate ceva.
Apreciez asta,stiu ca iti dai silinta.Si nu ai nici greseli de tastare.
Povestea in mare e cat de cat originala.
Nu trebuie sa scrii pentru a nu dezamagii pe cineva,scrie pentru a te perfectiona!
Gata nu te mai plictisesc in continuare.
Bafta la tastat si inspiratie cat mai multa.
JA ne!

Thanks pentru comentarii şi sorry că n-am mai postat de mult.



Într-o grădină cu trandafiri stătea o fată parcă neînsufleţită, culcată pe jos. Tânăra începu să dea semne de viaţă şi păsărelele care se uitau la ea de pe crengile unui copac din apropiere au zburat înfricoşate.
– Unde sunt? se întrebă Rose uimită. În grădiniţa mea cu trandafiri?
– Nu, nu eşti acasă, răspunse o voce subţirică. Aici eşti în apropiere de Şcoala „Vulturul Magic”.
– Unde vine asta? Sau mai întâi: cine eşti? Arată-te!
O zânişoară cât palma de înaltă, cu ochii verzi, cu părul scurt, verzui şi cu nişte aripioare cât o nucă îi apăru deodată în faţa ochilor. Ruby scoase un ţipăt.
– Nu te speria. Fiecare elev din această şcoală are câte o zână. Eu sunt Neko. Şi tu eşti…?
– Rose… Ruby-Rose Porter. Şi tu faci ce îţi spun eu?
– Cam aşa ceva. Acum hai la şcoală că începe Ceremonia de Primire. Ai să vezi tu ce este…
– Stai numai puţin. Uite, trandafirul acela este ofilit. Redă-i frumuseţea!
Neko se duse deasupra trandafirului şi acesta redeveni roşu şi frumos. Apoi ieşiră din grădiniţă şi înaintară printr-un părculeţ care ducea la uşile şcolii. Cum mergea pe alee Ruby a văzut un castel colosal, ale cărei porţi erau de trei ori cât ea. Avea cinci turnuri mari, iar pe lângă ele erau şi turnuleţe mai mici. Deasupra turnului din mijloc, cel mai mare, stătea un vultur cu aripile întinse, la fel ca şi cei de pe cutiuţă şi cheie. Rose nu-şi putu opri câteva exclamaţii.
După ceva timp, ajunseră la porţile castelului şi acestea se deschiseră, făcând loc celor două fiinţe.
– Mai avem puţin şi ajungem în Sala cea Mare. Drept înainte şi… acu’ ia-o la dreapta. Aici!
Între timp, în sala în care se ţinea ceremonia era linişte. Se auzeau doar din când în când vocile unor elevi şi ale unor profesori, care încercau să facă linişte.
– De ce nu începem odată? întrebau unii copii, plictisiţi de atâta aşteptat.
– Aşteptăm pe cineva… spuse directoarea, o femeie mărunţică, cu părul negru prins în coc şi cu ochi căprui. Un întârziat. Sau mai bine zis…
Deodată, uşile se deschiseră şi Rose cu Neko pătrunseră în sală, sub privirile mirate ale tuturor.
– …o întârziată, continuă zâmbind directoarea.
În sală erau foarte multe mese pentru patru persoane. În capătul sălii era o masă mare, la care stăteau profesorii. O cărare care ducea de la uşi până la masa profesorilor împărţea sala în două.
– Neko, de ce ne privesc toţi aşa… uimiţi? întrebă Rose, îmbujorată de privirile a sute de elevi.
– Probabil fiindcă ai întârziat şi au stat să aştepte o fată, răspunse Neko. Şi… pe tine te privesc, nu pe mine.
– De ce? Nu te văd?
– Nu. Nimeni nu poate vedea zânele altora. De aceea, numai tu mă poţi vedea… – observară că un băiat se uita la ele încruntat – …şi cei care au puteri mari. De exemplu, el mă vede.
– Dar şi eu văd zânele celor de aici.
Neko nu răspunse. „Înseamnă că ai puteri mari, nu glumă!” se gândea ea.
– Şi apropo, la băieţi văd zâne-băieţi, nu fete, cum eşti tu, zise Rose aproape râzând.
– Dar tu crezi că zânele sunt numai fete?? întrebă Neko indignată.
În timp ce vorbeau, văzură o masă care avea un loc liber. Ruby se aşeză acolo.
– Ei… Acum că aţi venit toţi, să începem Ceremonia de Primire, începu directoarea.
– Veţi fi strigaţi pe rând, spuse profesorul din dreapta directoarei, domnul Stevenson. Când vă auziţi numele veniţi aici lângă mine. Bagheta aceasta vă va conduce la locul vostru. Astfel se vor forma grupe de câte patru elevi, care vor lucra împreună la toate sarcinile cerute de domnii profesori. Când va găsi de cuviinţă doamna directoare Martha Walsh să facă schimbări în grupe, atunci vor mai fi făcute mutări. Acum să începem!
Lewis Addison… Un băiat destul de înalt, cu ochii de o culoare intensă de verde spre albastru urcă treapta care despărţea masa profesorilor de celelalte mese şi fu îndrumat de către baghetă la o masă din primul rând. Shindo Rio… Băiatul cu părul blond şi cu ochii verzi spre căprui fu aşezat la masa din stânga primeia. Chris Thompson… Bagheta îl duse la o masă mai din spate. Ruth Borton… O fată cu părul albastru ca azurul cerului se duse lângă Lewis. Jack Foxx… Un băiat cu părul roşcat şi cu ochii mov se ridică.
– Acela nu este băiatul care se uita urât la noi? începu Rose.
– Ba da, el este. Sper să nu fie în aceeaşi grupă cu tine, răspunse Neko oarecum supărată. Uite s-a dus la masă cu Lewis acela.
– Când o veni şi rândul meu? întrebă Rose. Mă cam plictisesc…
– Ren Takumi, se auzi glasul profesorului. Ren, un băiat cu ochii căprui şi părul castaniu închis, se aşeză lângă Rio. Tsukino Rukia… Fata cu părul negru lung prins în două cozi şi cu ochii roşii ca rubinul se duse lângă Ren şi Rio. Kinomoto Ichigo… O fată cu ochii albaştri strălucitori şi cu părul negru lung până la umăr se duse în faţă şi fu îndreptată către masa la care stătea Jack.
Ruby-Rose Porter… Rose tresări. Se ridică de pe scaun şi merse ca printr-un vis lângă profesor. Bagheta se roti de câteva ori, neştiind unde să o trimită. Deodată se îndreptă către masa unde erau Ren, Rio şi Rukia.
– Ce bine că nu m-a pus lângă Jack… răsuflă Ruby uşurată.
– Da, dar el este la masa alăturată, mormăi Neko.



Neko

Am sa incep cu criticile... Fara suparare, ok?
Am un straniu deja-vu... Ideea este folosita deja in Harry Potter... Ai fi putut sa folosesti altceva ca sa ii asezi pe grupa.. CUm ar fi sa folosesti zanele sau ceva. Nu stiu... Bagheta, joben, e din acelasi camp lexical... Nu e neaparat o greseala.
Vrei te rog ca in loc de da` sa spui dar? E mai estetic... Povestea este frumoasa si, prin limbajul asta strici atmosfera.

Partea buna
Povestea ta ma relaxeaza... Si oricat de deja-vu suna, e o placere sa o citesc. E frumoasa, si ideea cu zanele e dragut combinata.
Te perfectionezi pe zi ce trece cu scrisul. Bravo. Poti sa descrii mai mult personajele. mult mai mult. De exemplu acel timp.. Jack? Puteai sa descrii mult mai mult la el. Fiecare trasatura... Banuiesc ca este un personaj important pentru povestea ta, ne?
Oricum... Ma bucur ca nu ai uitat sa mai scrii si pe aici... SI sa stii ca mai suntem cativa care intram pe aici, deci, chiar daca vin cu intarziere, ai sa primesti comentarii.
Gambatte! Ja ne ^^