Iubind diavolul [ original - 16 +]

Inainte de toate, trebuie mentionat ca e ceva mai liber, limitat, nu o poveste dulceaga.
De curand lucrez la aceasta poveste si sincer, sunt destul de multumita pana acum. Initial, am ajuns la concluzia ca sunt in stare sa o postez. Si... ei bine, daca ajungeti sa o cititi, sper din suflet sa va placa. Povestea o originala, cel putin nu m-am inspirat din niciun anime/film/serial etc. Va contine supra-natural, un pact cu diavolul si multe altele. Crime, chestii mai indecente... Da, si un limbaj mult mai liber ( dar nu injuraturi, doar ce e permis pe forum ) si o descrierea mai ciudata, posibil doar din capitolul al doilea.
Daca aveti nelamuriri, putei intreba ca nu va mananc. Stiu ca primul capitol e mai scurt, ehh , introducearea asta...
_____________________________________________________________

Iubind diavolul

1. Trecerea dintre viata si moarte - suferinta celorlalti

" Mi te inchipui plina de sange… mi te inchipui ingrozita. Iti vad chipul mai mereu… fata alba asemenea unui inger dar care ascunde un adevarat diavol. Ochii tai de un albastru orbitor de stralucitor imi apar in vis si in viata mea lipsita de bucurie. Dincolo de trupul tau perfect se ascunde un suflet, un suflet pierdut in adancurile intunericului iar dincolo de acest suflet singuratic se ascunde o minte iscusita si a naibii de diabolica. Foarte diabolica incat ar fi in stare sa ucida cu sange rece pentru as atinge scopul. Asta esti! O papusa vie cu sufletul gol. Trupul nascut din pamant se va intoarce curand tot acolo. Oasele tale albe se vor sfarama si vor deveni una cu nisipul ce se ascunde in colturile iadului iar carnea ta va putrezii si va ajunge in namolul sufletului tau. Dar ramane sufletul… care pentru un scurt timp va rataci pe taramurile lumii mele pana cand te voi lua sub aripa mea protectoare. Si nu ai de ce sa te temi pentru ca eu sunt cel care iti va reda viata de dinainte, pentru ca tu esti cea care m-a facut sa simt pentru prima data dupa mult timp zambetul pe buzele subtiri, rosiatice, conturate cu negrul mintii mele. Iti voi reda frumuseata si dintr-o moarta te voi face o fiinta vie. O a doua sansa la viata. Si daca cel care ti-a dat viata ti-a luat-o… eu ti-o voi da inapoi pentru ca tu esti singura care merita asta. De ce sa te tin prizoniera in custile de fier reci deasupra unor vulcani fierbinti cand tu nu meriti asta? Vei avea foarte curand adevarata libertate… ingerul meu demonic. "

Cerul isi varsa lacrimile acre peste lumea aceasta pacatoasa. Acoperea fiecare raza de lumina de pe chipurile persoanelor apropiate ei. Odata cu zambetul dulce, cristalin al tinerei… soarele se ascunse sub norii plumburii si incarcati de o perdea de apa ce se revarsa in scurt timp.
Timp… trecuse prea repede iar ea nu merita asta. Era mult prea devreme pentru o fiinta angelica sa ajunga pe tamurile mortii. Si mult prea dureros. Oare cata durere sufleteasca si trupeasca avea sa simta? Mult prea multa. Carnea arsa, ranile sufletului si cele ale trupului... Ca un cutit care ti se infige in inima. O moarte dureroasa si lenta. Doar speranta ramane ca locul unde se va duce sa fie cu adevarat un taram potrivit pentru ea.
Si asta pe vecie? Pe vecie sa cutremuri carari desarte intr-un loc unde focul negru arde tot timpul si unde se incoloceste in jurul tau? E greu sa cauti o speranta de lumina intr-un asemenea lacas.

Pentru ea moartea e o noua viata…

*

Apa se scurgea incetisor de la teava din baie pe jos, pe gresia alba imprimata cu sange. Oglinda se aburise. Ticaiturile scurgerii apei devenisera enervante. Era singurul lucru care mai rupea tacerea de mormant. In camera alaturata se simtea tensiunea. Cele doua persoane, respectiv adolescenti, stateau ca pe ace.

- Inchide-o dracului o data! tipa tanara roscata pierzandu-si rabdarea.

Dar furia sa nu fu chiar atat de puternica incat sa il faca pe tanarul brunet sa se miste sau sa schiteze o miscare. Statea fix pe patul rosu cu privirea atintita in podea si cu o tigara in mana. Scrumul ei ajungea pe jos si se stingea rapid. O metoda de a muri lent in care fumul iti intra in plamai si ti distruge pana cand iti va taia rasuflarea.

- E stricata, se auzi vocea infundata a lui. Nenorocita aia nu s-a interesat sa il repare.
- Poate… sau nu a avut timp, i-o intoarse roscata absorbindu-l din priviri.

El nu raspunse. Era prea ocupat cu gandurile sale.
Tigarea cazu pe parchet si se stinse repede din cauza frigului ce intra pe ferestrele sparte. Nici alea nu erau intregi. Intreaga incapere era scoasa dintr-un film de groaza in care nu se putea dormi sau macar sta. Si totusi, aici locuise cineva. O tanara... o fiinta cu chip angelic...
Degetele brunetului devenisera sheletice. Isi ridica fata si o privi pe tanara ce statea rezemata de perete cu cateva lacrimi pe obrajii rumeniti. Chipul lui era alb asemenea unui mort. Ochii de un verde stralucitor isi pierdusera scanteia. Focul lor se stinsera si privirea sa deveni mai intunecata decat negrul parului. Avea cearcane si nici nu era de mirare. Nu dormise de la inmormantarea surorii sale. Imbracamintea ii era simpla, o bluza si o pereche de blugi negrii. Se potrivea starii sale in acest moment. Parea foarte deprimat dar dincolo de aceasta fatada se ascundea o adevarata furtuna.
Se ridica repede. In fata ochilor vedea chipul angelic al rudei sale de sange pentru care acum simtea o ura mai mare decat atunci cand trupul de papusa avea viata. In minte i se invarteau imagini cu amintiri. Cu ea, cu el… cu inmormantarea ei si cu momentele nefericite din viata sa. Caluselul de amintiri nu se oprea. Mergea din ce in ce mai repede si nu avea de gand sa se opreasca!

- Chris, sopti iubita lui. Stii bine ca nu merita asta. Cum poti crede ca insusi sora ta e in stare de a face o asemenea fapta?
- Pentru ca asa a fost mereu, inca de la nastere. De multe ori m-am intrebat daca chiar e ea sau doar o papusa din oase si carne a carui suflet este controlat de diavol…

Anne isi duse mana la gura. Si ea era palida si arata mai rau decat iubitul sau. Cateva lacrimi ii aparusera in coltul ochilor numai ca apoi sa se strecoare in jos pe obraji si in coltul gurii. Buzele erau vinetii la fel ca mainile. Ochii caprui erau intristati si chipul o data vesel era umbrit de suferinta mortii grele. Prea repede. Ea nu merita sa poarte haine negre, nu merita sa tina doliu pentru ca pur si simplu era prea gingasa si ii intuneca chipul si mai mult asa. Se vedea ca tinuse la ea asemenea unei surori. Si nu putea sa credea ca sora lui Chris era in stare sa faca asa ceva…

Adevaratul scop al vietii este sa traiesti din plin! Joaca pe scena ei si castiga cat mai poti pentru ca apoi ai sa arzi in negura...

___________________

Enjoy it!

da.

ce pot sa zicc?

Mi-a placut mult, este profund, este interesant, ai descriere, dar stiu ca se poate si maaai bine!
Povestea este interesanta, abia astept sa mai descopar niste taine alea acestui fic.
Ce sa mai zic?
Dialogul nu il ai sec, si il intalnesc rareori, deci e ff ok.
Ai grija, ca spre sfarsit ai avut niste greseli de tastare.
Imbini foarte bine propozitiile intre ele, lucru care imi place.

Presupun ca asta nu e primul tau fic, nu?

Altceva...?

Mult succes in continuare si astept noul capitol.

C`ya!

Foarte bine........mi se pare unul dintre cele mai interesante fan-ficurinu ca ar fi mai mult decat trei] dar e foarte intersant genul asta de fan fic asteptam

Mi-a placut foarte mult actiunea povestii si felul cum prezinti actiunea,ai si cateva greseli de tastare,prezinti un pic mai detaliat si stiu ca poti mai mult



De abia astept urmatoarea parte sa vad ce se mai intampla ca, sincer mi-ai captat atentia

See ya!

Ce ciudat... e pentru prima data cand postez un capitol asa repedeO.o mai puteti citi azi?)
Anyway...
.MaDa - ai dreptate, insa avand in vedere ca prin inceput eu o i-au mai usor cu scrisul, and yeah>.> baka me, am uitat sa corectez, posibil sa mai fii scapat si aici cateva, sorry!
CiPpY_ZuMy - merci, ma bucur ca crezi asta. Vor mai fii, daca nu de la atii atunci de la mine:))
________________


II - Prin viata... in prezenta intunericului

Lumina isi strecura razele in incaperea sumbra. Geamul deschis permitea aerului sa intre si sa iasa in acelasi timp. Dulapul din fata oglinzii scartia din cauza greutatii pe care o ducea in spate. O povara mult prea grea pentru el. Se reflecta in vechea sticla reflectoare, prafuita, nestearsa de nimeni timp de o bucata buna de vreme. Descojit pe alocuri de la umezeala, cu manerele rupte, el si prietena lui oglinda erau singurele obiecte care inca se mai aflau in camera de ani buni, fiind martori la multe evenimente tragice.
- Azi plec…
- Unde pleci, surioara?
Ea statu pe ganduri. Nu ii raspunse fratelui sau care avea lacrimi in ochi. El nu intelegea unde avea sa mearga ea. El avea sa o uite. Amintirile dulci si acre se vor sterge din memoria lui.
- Mama ma uraste, tata este dezamagit de mine… iar tu…
Vocea suava se pierdu in tacere. Ochii sticlosi se oprira pe fata gingasa si alba a fratelui sau. Ii puse mana in cap, dandu-i la o parte bretonul negru din ochii verzi, stralucitori ce urmareau fiecare miscare a tinerei. Ii zambi si il imbratisa. Iar asta urma sa fie ultima imbratisare… Peste cateva zile ea va pleca si lumea unde a trait se va prabusi asemenea unui vechi castel impanzit de paianjeni.
Si de ce va pleca?
Pentru ca locul ei nu e aici, cu o familie de nebuni.
Dar ii va fii dor de fratele sau!
Oare? Isi va schimba parerea pentru ca nu va dori sa ramana atata timp in umbra ei si cu timpul va ajunge sa hraneasca si sa creasca in inima sa o data pura, o floare neagra prima de ura. Si va creste, creste pana ii va cuprinde toata fiinta pentru ca ea este o intruchipare a raului!

**
- Ia-ma cu tine… pentru ca locul meu a alaturi de cel care mi-a dat speranta sa traiesc!
Mama fetei o privea ingrozita. Bruneta statea pe balustrada scarilor lucioase si alunecoase. Sus, acolo… cu bratele deschise, asteptand pe cineva. Cate durere in ochii ei. Mult mai multa decat in cei ai femeii care isi privea copilul ingrozita de vorbele pe care le spunea. Si oare cu cine dracu vorbea? Imediat, un gand ii fulgera mintea dar nu indrazni sa il spuna. Mainile mamei incepura sa tremura, ochii ii iesira din orbite, buzele i se tuguiara iar chipul ii devenii mai alb decat spuma marii. In timp ce femeia trecuta prin viata, incercata de Dumnezeu se ingrozea, tanara sa fata, Beatrix rostea vorbe in van cu lacrimi in ochii numai ca apoi un lac de sange sa curga pe obrajii ei.
- Dulce amar al vietii mele… ce rost mai are sa traiesc printre ei? Tu, scaldat in cel mai negru pacat al omenirii, tu, cel care ai reusit sa iti sadesti un imperiu in foc… ma dedic tie, ma alaturi scopului tau pentru ca acolo imi e locul. Diavole…
Statea acolo de ceva timp, privind drept inainte la ceva anume pe care doar ea il putea vedea. O intruchipare a ei, probabil chiar un viciu sau un alt Dumnezeu care exista doar pentru ea. Iar jos, cu ochii inlacrimati, mama sa era martora faptelor ficei sale. Atmosfera era apasatoare. Mama nu stia ce sa faca. Nu indraznea sa scoata nici un cuvant.
O rafala de vant se strecura intre cele doua personae, apropiate prin sange dar distantate sufleteste. Ce familie destramata...

“ Se va sinucide sau nu? “
**

Tic-tac! Tic-tac! Tic-tac! Cat de enervant era ceasul de pe peretele mazgalit de noroi. cat de enervant, si oare nu se mai oprea o data?
Acele sale indicau ora pranzului. Tot ce mai rupea tacerea apasatoare era instrumentul ce indica timpul. Plin de praf, acolo linistit, agatat de un cui ce statea sa cada, ceasul de moda veche veghea incaperea mica, cu un suflet in ea. Geamurile ferestrei erau acoperite de o draperie verzuie de prost gust. Daca le dadea la o parte? Statu pe ganduri. Nu, gazda s-ar fi suparat si in plus ar fi fost acelasi lucru. Lumina nu putea patrunde prin sticla murdara.
Se intoarse inapoi pe scaun. Acesta scartaii sub greutatea corpului ei. Isi dadu parul negru, lucios pe spate si isi inchise pleopele ochilor. Se lasa cateva secunde purtata de visurile ce ii treceau prin fata ochilor. Pana cand un gand ii fulgera mintea.

“ La naiba! Esti prea mare pentru visuri. Revinoti! Esti la rascruce. Iar drumul pe care il alegi acum iti va hotari soarta! Asa ca renunta la visuri desarte si revinoti in fire! “

- Lasa-ma si pe mine sa visez macar o data in viata mea. Nu fi asa cruda! Draga constiinta…
Sa vorbesti singura e ciudat… dar stiti ce e si mai straniu? Sa vorbesti cu gandurile interioare, contiinta!

Cloncatul ceasului se opri brusc. Sau poate ca doar nu il mai auzea tanara bruneta. Usa scartai incetisor; ea se ridica de pe scaunul vechi din lemn de stejar. Un moment nu spuse nimic. Ramase cu privirea atintita inainte. Pragul era trecut de o persoana inalta de sex masculin. Purta un palton lung, negru ca noaptea si un costum putin mai deschis la culoare, spre gri. Camasa ii era desfacuta la primii trei nasturi. Avea un par des, inchis la nuanta, pana la umeri. Fata ii era alba asemenea zapezii dar buzele ii ieseu in evident prin rosul ce le contura. Privirea ii era agera aidoma unui animal salbatic gata sa isi prinda prada. Pupilele se deschideau si se inchideau lent, cu gratie. Culoarea aprinsa de albastru o prinse pe Beatrix intr-un joc de fantezii.
- Visezi? vocea suava a tanarului o trezii la realitate.
- Nu… sunt prea mare sa visez. Sunteti… ?
Nu primii nici un raspuns doar o liniste apasatoare. Respiratia i se taie. Dintr-o data se temu de ceva pe care nici ea nu il stia. Dar sentimentul trecu repede.
- Vei afla foarte curand, draga mea… curand, mai curand decat te astepti.
Vocea lui se pierdu in tacere. Lumina, ca prin minune, patrunse prin draperia intunecata si cuprinse incaperea intr-un joc de natura. Iar ea... ea inca privea cararea acum pustie, unde usa se legana usor in balamale.

Vei afla...

ta na na naaa.
inca un capitol lung, splendid si minunat al userului Aether.dth <- ha, am scris corect, fara sa ma uit undeva.

deci.
revin.

mi-a placut mult de tot acest capitol, dar simt ca ar fi trebuit sa detaliezi mai mult momentul in care Beatrix statea in capul scarilor. ce a simtit mama... i s-au taiat picioarele 'n stuff.
o chestie care nu prea imi place mie, la inceputul capitolului este ca pui mult prea multe puncte de suspensie.
la un moment dat, chiar au devenit obositoare, dar a fost ok, caci ai incetat.

ai mult monolog, din cate vad eu si multa naratiune. un lucru bun.
si descriere ai, nu zic nu, dar parca ar trebui mai mult . si mai mult.

in rest, nu stiu ce mai pot spune.

ah, dialogul e ok, bine plasat si nu sunt replici absurde si idioate.

* Sunt prima, si ma bucur de asta.

** Astept urmatorul capitol.

*** C`ya.